Întâlnirile de la Tudor Vladimirescu

Prof. Nona Rapotan

6 februarie 2020 - Arta de trezi interesul pentru literatură – invitat Florin Iaru

        Plănuisem întâlnirea fără să țin cont de celebrarea Zilei Cititului Împreună. Nu mai țin de mulți ani cont de zilele care se cer bifate în calendarul evenimentelor sociale, cu atât mai puțin când e vorba de citit. Ce-aș putea schimba în rutina zilnică a lecturării, astfel încât să fac din asta o sărbătoare? Chiar nu-mi trece prin cap nimic nou sau altfel și este evident, cred,  că exclud din start nebuniile gratuite de genul „cu cartea-n jacuzzi” sau „aruncatul cu parașuta în gol și cu o carte-n mână”. Întâmplarea a făcut ca Florin Iaru să aducă cu el și prima zăpadă a sezonului de iarnă 2019/2020, albul ninsorii acoperind rapid ternul cotidian și devenind cel mai bun canvas pentru un dialog spontan și fertil.

        Florin Iaru e un excelent orator, un talent înnăscut, dar și exersat, atelierele de creative writing pe care le susține de ani de zile sunt un succes și pentru că știe să capteze atenția și să explice clar și fără urme de îndoială. Sunt calități pe care le caut tot mai des la oamenii zilei și pe care le găsesc din ce în ce mai rar. Oamenii vorbesc neglijent, nu-și mai duc ideile până la capăt, argumentează greșit sau combat prin atac la persoană, se știu prea bine toate acestea, dar pe mine mă interesează să și pun ceva cu adevărat folositor în loc, adică să ofer exemple vii celor cu care lucrez. Recunosc că pot vorbi (pe marginea unei idei) fără să mă repet ore întregi, numai că pe mine nu m-au fascinat niciodată discursurile ex cathedra, am preferat de când mă știu dialogul și schimbul de idei. Toate acestea fiind spuse, i-am propus lui Florin Iaru să le vorbească elevilor mei despre ce înseamnă o literatură bună, cum pot identifica rapid dacă au în față o scriere foarte bună sau mai puțin bună. Așa se face că a fost o oră foarte dinamică, în care mi-am rezervat dreptul de observator (exclusiv), timpul a trecut pe nesimțite, iar adolescenții au intrat repede în jocul propus de Florin Iaru.

        Alfred Hitchcock și una din poveștile care l-au făcut celebru l-au ajutat pe invitat să facă legătura dintre filmografie și literatură: ce au în comun un film polițist foarte bun, chiar și un thriller și o carte foarte bună? Primul răspuns – captarea atenției. Așa se face că le-a povestit pe îndelete despre filmarea unei cabine telefonice timp de ore întregi, acțiunea fiind construită din schimbul de vorbitori și gesturile lor din interiorul cabinei; astfel vorbim de un adevărat univers uman în mic, dar până aici nimic atractiv pentru public, căci lipsea intigra (de aceea au și ieșit din sală la prima proiecție spectatorii); reîntoarcerea la locul faptei și schimbarea de perspectivă – filmarea a 3 minute și ceva pe peliculă a unui individ care intră într-una din camerele unui bloc din preajma cabinei telefonice cu pricina și montează o pușcă cu lunetă, pușcă pe care o îndreaptă spre cabina telefonică. Și ca totul să fie cum trebuie, adaugă această filmare filmului, dar sub formă de introducere, de intro. Succes garantat la public și transformarea numelui lui Hitchcock în renume. Un spectactol veritabil pentru mine să văd reacțiile elevilor, pentru că am ales să stau în bancă, în fața clasei, astfel încât să-i am pe toți în primplan. Așa se face că am putut să încurajez introducerea în dialog a cinefilului deja știut (foarte promptă reacția lui când a auzit numele regizorului), după cum am putut observa pe îndelete ridicările din sprânceană a mirare a unora dintre eleve, efortul de înțelegere regăsibil pe unele din chipurile băieților, zâmbetul timid afișat de unii mai sceptici.

        Dar nu e totul captarea atenției, nu poți să citești pe nerăsuflate sute de pagini doar pentru că ți-a atras atenția începutul. Așa se face că un scriitor foarte bun trebuie să-și aleagă cu foarte mare atenție sursele de inspirație (de oriunde din jurul lui) și să știe cum să spună povestea. Ei da, aici e marea problemă, iar Florin Iaru a insistat (inclusiv cu exemple) cât și cum trebuie pe acest subiect. A plecat de propriul exemplu – el citea foarte mult romane polițiste și SF-uri în liceu, de altfel citește și astăzi cu plăcere astfel de cărți și i-a încurajat și pe adolescenți să-ți povestească experiențele personale. Așa am aflat că micul cinefil, Mihai, citise Copilul lui Noe a lui Éric-Emmanuel Schmitt, iar Ioana citise Steaua fără nume și Jocul de-a vacanța, celebrele piese de teatru scrise de Mihail Sebastian. Recunosc că și eu și Florin Iaru ne-am așteptat să auzim de Fluturii Irinei Binder, dar departe de ei astfel de nonlecturi.

        Nu pot să nu aduc aminte de excelentele, diversele și din epoci la fel de diferite referințe livrești puse în discuție într-o manieră specifică lui Iaru (că doar nu degeaba e scriitor și poet): Cehov, E.A. Poe, Călinescu povestind despre Caragiale, Jane Austin cu celebra Mândrie și prejudecată, Un veac de singurătate de Gabriel García Márquez, dar nu în ultimul rând și, aș zice că deloc întâmplător, Eugen Istodor – Viețașii de pe Rahova. Finalul i-a aparținut integral – a citit din Povestiri cu final schimbat despre Ion și Maria. Așa am aflat că elevii nu știau cum arată o grenadă!

        Una dintre cele mai pline și reușite ediții din seria Întâlnirile de la Tudor Vladimirescu; pentru că Florin Iaru a înțeles din prima că mi-am propus prin aceste înâlniri să trezesc curiozitatea, să deschid porți ale cunoașterii, să-i provoc să citească orice și despre orice, dar să fie  o lectură fertilă, asumată și aducătoare de plus=cunoaștere. N-au cum să uite întâlnirea elevii, mai ales că mulți dintre ei s-au tot întrebat pe parcursul orei dacă Iaru minte sau doar spune adevărul! Pentru că așa a ales el să se prezinte: am venit să vă mint frumos! Și dacă i-a ținut cu garda ridicată tot timpul, dacă i-a provocat să gândească, să treacă prin filtrul propriei rațiuni ceea ce primeau de la invitatul meu, ei bine, asta înseamnă că întâlnirea a fost una de succes. Să sperăm că vor mai fi astfel de întâlniri: cu sens și miez.

20 ianuarie 2020 - Întoarcerea lui Răzvan Cosmin Țupa la școală, a lui școală

        N-am invitat până acum poeți să le vorbească „alor mei”. De fapt, Răzvan Țupa e al doilea. Nici nu știu dacă așa s-a nimerit sau așa a fost să fie. După cum n-am invitat niciun fost absolvent, dar aici e doar pentru că nu-i cunosc; nefiind de-a locului mă gândesc că se pot găsi scuze în favoarea mea. Așa se face că debutul de an a fost un debut în toată regula, de fap o relansare. Prea au mers toate ca pe roate: elevi hiperpunctuali, atenți și receptivi, deschiși dialogului (chiar dacă timizi și ușor dominați de moment – nu știau ce le pregătisem, mea culpa), subiecte incitante și în siajul a ceea ce cred eu că trebuie să fie un dialog cu și despre adolescenți.

        Răzvan Țupa este un narator excelent, asta o se știe în cercul poeților (vii și activi, stați liniștiți, nu ne luăm de cei trecuți în veșnicie). De-altfel, pe final le-am și povestit adolescenților despre isprava lui de la Goethe Institut din decembrie (așa se explică și fotografia – costumul era cel purtat atunci, în cadrul performance-ului). De aceea a reușit să transforme momentul de spargere a gheții într-o adevărată uvertură. S-a folosit din plin de memoria afectivă, dar și de capacitatea lui de raționalizare și introspecție ulterioară a tot ceea ce i se întâmplă, de aceea povestea a prins contur de la sine, iar elementele de puzzle s-au așezat aproape fără niciun efort acolo unde le era locul. A/le-a vorbit despre praguri (ce-a însemnat să te prindă Revoluția în liceu și să ajungi să schimbi profilul din mers, doar pentru că totul în jur era în schimbare, nici vorbă despre o opțiune personală), la ce i-a folosit gramatica învățată în V-VIII și în ce moment a devenit conștient de ceea ce știa (și, mai cu seamă, cât știa!), cum a reușit să-și convertească dislexia într-un avantaj fantastic (citea mai puțin decât restul colegilor, mult mai puțin, dar în felul acesta înțelegerea era și mai profundă), cum de ajuns de la studiile universitare de istoria religiilor în presă etc.

        Dar poate că cel mai frumos moment a fost cel în care le-a spus simplu: poate că vă veți spune că poezia nu te ajută să trăiești (să câștigi bani), ceea ce este adevărat, numai că eu o să vă spun că cei mai mulți bani câștigați vreodată de mine au fost datorită unui festival de poezie la care am participat. Era vorba despre unul din cele mai mari festivaluri de poezie din lume (cel de la Rotterdam), prilej cu care elevii au aflat și ce se întâmplă la un festival de poezie. Interesant a fost faptul că a povestit și despre preambulul acestor festivaluri – cenaclul literar de la Facultatea de Litere la care a participat cât a fost student. Le-a povestit și cum îl ajută poezia să facă presă, explicându-le și de ce apar atât de multe greșeli în presa de astăzi.

        După cum vedeți, nimic teoretic, ci doar discurs aplicat. De fapt, Răzvan n-a ținut niciun discurs; s-a așezat comod în fața lor și a început să le povesteasă: voi știți cum arăta locul ăsta pe vremea mea? Voi știți că aici a învățat Dan Petrescu (n.m.: pentru neofiți – celebrul jucător de fotbal și actualmente antrenor la o echipă clujeană de top). Le-a povestit despre Andy Warhol și cum de ajuns el să „construiască” tablourile în serie și de aici la mode și stiluri n-a mai fost decât un pas. Așa s-a reîntors la poezie: de ce astăzi poeții se reîntorc la poeziile cu forme fixe, după ce ani întregi au negat vehement orice rigoare sau înregimentare de acest gen, le-a povestit despre Premiul Național Mihai Eminescu (fără să dea nume, câtă eleganță!) și de ce unii sunt sau nu sunt de acord cu premiul respectiv. Și i-a mai învățat ceva: ca să înceapă să „judece” un text poetic, mai întâi să facă o listă cu ce nu este poezia”. El așa a făcut... Și așa a ajuns să scrie poezie! Multă și de foarte bună calitate!

        O întâlnire cu un poet la care era cât pe ce să nu se citească deloc poezie! Așa de plină a fost întâlnirea! Abia la final, a citit poemul de mai jos. O alegere atât de frumoasă!  

 DUREREA E O LIMBĂ STRĂINĂ

un corp românesc ştie să nu aleagă i se pare că atunci n-ar putea

să-şi mai scuze durerile comode pentru asta stai aici întârzie cu tot

corpul tău poţi să fii un breloc sau un abţibild şi într-o zi toată

muzica respiraţiei o să dispară de la sine sau invers cu mâinile

pregătite să primească liniştea ca pe un sandviş am stat în

autogară până mi-a venit să plâng aerul avea gustul frunzelor

proaspete pregătisem tot; oamenii erau la locul lor nu aveam decît

să privesc hoardele ultra-rapide ale serii se gândeau ce bucată din

mine să consume mai întâi nici nu credeau când m-am ridicat cu

paşi liniştiţi să-mi văd de treabă în limba mea maternă ca pe un skateboard.

        Mă bucur că intrat în 2020 cu o astfel de întâlnire. Caldă, prieenoasă, firească, constructivă și plină de substanță! Sper ca și următorii invitați să fie pe măsura deschizătorului de drum sau, de ce nu, chiar mai buni! Câtștigăm astfel viitori adulți educați, citiți și rafinați.

        PS: deși sunt boboci, elevii mei au reacții prompte: spun imediat dacă ceva le place sau nu. Nu trecuse o oră de când plecase Răzvan și ei deja îmi cereau pozele. Semn că le-a plăcut.

29 octombrie 2019 - Despre frică și fricile personale cu prietenii de la Storia Books

        Pe Cristina Munteanu o știu de toți atâția ani câți are Editura Storia Books.  O editură tânără, dedicată tinerilor și adolescenților, care și-a consolidat locul pe piața editorială românească datorită selectivității (titluri foarte bine alese) și traducerilor foarte bune. Așa este și Cristina – o persoană foarte prezentă, deschisă și atentă la tot ceea ce se întâmplă în jurul ei, dedicată tinerilor și decisă să le cultive acestora pasiunea pentru lecturi bune și foarte bune. Nu e prima oară când a venit la Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu”. Dacă la precedenta vizită am avut o sală de festivități aproape plină, cu o prezentare a câtorva titluri (pe atunci abia apărute), de această dată am optat pentru sala de clasă și o relație mai caldă și directă cu noii mei elevi.

        La biblioteca liceului există câteva volume din cărțile apărute la Storia Books și mă bucură să aud că se numără printre cele  mai cerute de elevii liceului. Semn bun dacă n-au timp să stea pe raft, semn foarte bun! Câțiva dintre elevii mei citiseră și ei (le-am dat trei sau patru titluri), dar ori n-au avut curaj să recunoască că le-au citit, ori nu le-au terminat, așa se face că discuția s-a orientat în jurul volumului O listă semidefinitivă a celor mai îngrozitoare coșmaruri de Krystal Sutherland (traducerea Irina Stoica). O carte despre frici și cele mai mari temeri ale adolescenților (sau cel mai des întâlnite în rândul lor). Așa se face că  am ajuns la un mic inventar al fricilor elevilor, aceștia fiind liberi să și le declare sau nu.  A fost interesant pentru ei să vadă că nu sunt singuri sau unici – frica de insecte/păianjeni și frica de a vorbi în public au fost cel mai des întâlnite. Dar am mai regăsit în bestiarul fricilor și agorafobia, frica de eșec, frica de profesori (da, da, încă se manifestă!) etc. E și acesta un mod de a consolida grupul și de a se cunoaște cât mai bine ei între ei.
Dialogul dintre Cristina Munteanu și elevi a continuat cu identificarea intereselor  de lectură – un bun moment să aflăm că SF-urile și romanele polițiste sunt încă în topurile de preferințe ale lor, după cum preferă, uneori, cartea ecranizărilor (cine ar fi crezut asta?). Evident, își aleg cărțile în funcție de recomandările prietenilor, de ceea ce scrie pe coperta IV, de designul copertei, titlu și review-urile de pe câteva siteuri dedicate.

        Un dialog sub semnul efervescenței, al schimbului de idei și al firescului care va avea și o continuare – la începutul anului următor vom avea o dezbatere care se va centra pe subiectul uneia din cărțile apărute la Storia Books. Cartea a fost aleasă din considerente de actualitate a subiectului, iar elevii au fost încurajați să o citească și să o și recomande colegilor. Dar despre dezbatere vom vorbi la timpul potrivit.

        O încheiere un pic altfel: în aceeași zi, biblioteca liceului s-a îmbogățit cu 15 saci de cărți (eseu literar, literatură română și universală, studii de istorie etc.) primite de la Andreea Călin, o pasionată de literaturi bune și o persoană foarte delicată și manierată. Cărțile i-au aparținut tatălui ei și a ținut foarte mult ca acestea să folosească în continuare (recent s-au împlinit 5 luni de când acesta a părăsit această lume), păstrând în felul acesta memoria vie a celui care i-a fost reper de valoare și sursă de inspirație. M-am bucurat să văd entuziasmul părinților (mama unui elev a ajutat cu transportul sacilor), dar și mai mult mă bucur să știu că aceste cărți vor fi citite în continuare.

17 octombrie 2019 - Tudor Ganea și debutul unei noi serii „Întâlnirile de la Tudor Vladimirescu”

        Nu știu cum se face, dar chiar am intrat în al cincilea an cu Întâlnirile de la Tudor Vladimirescu. Un proiect porrnit dintr-o joacă, care, iată, are acum mai mult decât o fundație și o personalitate bine conturată, distinctă. De succesul acestui proiect sunt vinovați toți cei care au răspuns din start cu „Da!” invitație mele de a veni să le vorbească adolescenților. Înainte de orice, să le vorbească. Căci, altfel cum să stabilești o comunicarea reală și neviciată de tot soiul de distorsiuni, cu ei, cu viitorii adulți responsabili și, de ce nu, un pic mai educați/culturalizați decât cei de astăzi? Și am/au avut parte de dialoguri extrem de fertile, generatoare de tot soiul de certitudini, dar mai ales creatoare de punți între generații și între ei – cei aflați în plină formare - și ei – experții, vocile, oamenii care reprezintă ceva în domeniul în care activează și care pot și știu cum să le transmită și adolescenților câte ceva din vastele lor cunoștințe. Arhitecți, fotografi, scriitori, actori, specialiști în resurse umane, compozitori, istorici, editori (și lista nu se oprește aici), cu toții au venit la Liceul Teoretic Tudor Vladimirescu și au dăruit din preapuținul lor timp liber adolescenților, stabilind într-un timp record o comunicare ad-hoc seducătoare, dar mai ales generatoare de bună-dispoziție și dorință de a cunoaște.

         Cu Tudor Ganea, scriitor care a publicat în ultimii ani, la Editura Polirom, nu mai puțin de patru volume, mă cunosc de aproape doi ani. I-am vorbit la lansări de carte, am făcut schimb de idei pe când ni se intersectau pașii prin București etc. Un scriitor tânăr, creativ și cu o minte aflată mereu în căutarea provocării, Tudor Ganea n-are cum să te lase indiferent și pe această calitate am mizat și eu când i-am lansat invitația astă primăvară. Dar iată că întâlnirea a devenit posibilă abia acum, în octombrie 2019, din rațiuni independente și noi doi.

         „Căci Mireni şi locuitorii acestuia, inclusiv Stelu (sau mai cu seamă acesta) sunt, de fapt, personajele inventate de Radu, băieţelul de odinioară al pilotului de vânătoare, vindecat miraculos prin consumul zilnic de miere adusă pe un peron de gară. Asistăm, aşadar, la o dublă naştere: a locului ficţiunii, satul Mireni, ale cărui case s-au ridicat pe măsură ce oamenii şi-au născut pruncii aici, printre stupi, şi a ficţiunii propriu-zise. Consumând constant din mierea cu proprietăţi neobişnuite, Radu are tot felul de viziuni care amintesc de onirismul cărtărescian (singura asemănare, de altfel, cu celebrul scriitor): mierea induce o stare hipontică, de ieşire bruscă din contingent, o dislocare asumată pe măsură ce trec anii. Viziunile cresc odată cu pubertatea lui Radu, care încearcă ulterior să le convertească artistic, intuind că i-a fost prestabilit un destin aparte, un rost pe care este dator să-l împlinească: desenează ceea ce vede în timpul călătoriei spaţio-temporale, devine arhitect, finalmente descoperind că doar prin cuvinte poate da formă trăirilor halucinogene.” (Viorica Stăvaru despre Miere pentru Bookhub.ro)

         Mă bucur mult că el a deschis noua serie, din cel puțin două motive: am o clasă de boboci aflați sub oblăduirea mea directă și al doilea motiv rezidă în nevoia mea de a-i cunoaște direct pe aceștia, printr-o provocare continuă, a se citi „cât mai multe puneri în situații inedite”. Și n-am greșit deloc! Dialogul dintre scriitor și elevi s-a închegat foarte repede (și am termeni de comparație serioși în acest sens), naturalețea și degajarea lui cucerind instant auditoriul. Așa se face că din sală am auzit întrebări la obiect, care au vizat parcursul lui de scriitor, sursele de inspirație, timpul destinat scrierii (dimineața sau seara?) etc. E drept, nici Tudor Ganea nu s-a lăsat mai prejos, provocându-i cu diferite asocieri, așa se face că am aflat și lucruri noi despre ai mei: unul dintre ei e cinefil în formare (îi plac filmele fraților Coen – preferatul lui fiind No Country For Old Man, știe și filmografia lui Martin Scorsese, iar băiatul are doar 15 ani!). S-a vorbit despre muzicile preferate, despre jocurile copilăriei (capsele și cornetele fiind acolo, cu noi!), despre scriitori preferați și despre ce ar trebui să citească adolescenții neapărat în liceu.

         «Universul construit este unul demn de cinematografia unui Terry Gilliam şi, ca să continui delirul meu comparatist, literar suntem în faţa… a, da, pesta porcină africană te face să te gândeşti şi la Ciuma lui Camus, poate şi la universul lui Saramago din Eseu despre orbire (adică T. Ganea este tot atât de iscusit în a construi „o lume” care uneori pare a fi atât de credibilă încât ţi se face pielea de găină sau de condamnat la moarte, la muncă veşnică, dar şi la orgii organizate dionisiac, cu grătare uriaşe concepute catapultic, să arunce mulţimii din faţa Casei Poporului, devenită Bordeiul, mii şi mii de mici, cărnuri, iar din fântânile din jur să curgă muştarul; parcă nu prea se consumă alcool în cartea asta, dar se poate să fie o scăpare, este posibil ca bravii urmaşi ai lui Burebista şi Deceneu să fi scos viţa de vie din planul de nemurire forţată!), dar, comparativ, la Camus şi Saramago totul este tern; „nebunia” lui Tudor Ganea ar fi mai apropiată de cea a lui Sansal, cu al său 2084, dar este un viitor pur sânge românesc, verde, mândru, unde mitocănia (savant-medicală) şi nesimţirea, cu tot cu minciuna şi ticăloşia, sunt aduse la un nivel nou, de cod al bunelor maniere mustind de bălegar, degustarea şi dezgustarea fiind la maximum posibil (dar Tudor Ganea ne poate, cu siguranţă, surprinde în continuare, poate da literatura mai tare!), deoarece porcarii, demni urmaşi ai lui Lică Sămădău şi ai unor contemporani de-ai noştri, devin elementele cheie ale noului stat, ca şi savanţii-cârtiţă, amintind numai prin invenţii de agentul 007 şi de Q, rotiţele angrenajului controlat de către Marele Vătaf şi cei opt Căluşari, de reţelele lor de spioni, agenţi secreţi sau ce-or mai fi fost…» (Adi Secară despre Porci pentru Bookhub.ro)

         John Steinbeck, obligatoriu scriitorii ruși (fără ei nu se poate!), Scott Fitzgerald, dar și Kafka, iată o listă foarte scurtă a autorilor care ar trebui citiți de către adolescenți.

        „Lipsa totală de afecțiune și de dragoste din viața oricăruia dintre persoanele din 8 nu e deloc întâmplătoare. Tudor Ganea vine să pună punctul pe un i șubrezit de continuele atacuri pe care le suportă natura umană în ultimele decenii. Centrați prea mult pe obținerea unui profit și asigurarea unui stil de viață (opulent sau doar desfrânat), oamenii uită cu totul de dragoste și de alte valori morale, ceea ce face ca în timp nimic să nu reziste. Lumea Tanței moare lent, dar moare. E contaminată definitiv de microbii nepăsării, lăcomiei, delăsării, indiferenței, așa cum curtea casei pare înecată definitiv de valurile de dejecții animaliere. Șanțul din fața casei ajunge în acest fel să separe două lumi: cea a normalității, cea de din dincolo de șanț – și cea a păcatului originar, a lumii intrată în putrefacție prin definiție.” (Nona Rapotan despre 8 pentru Bookhub.ro)

        E ideală o astfel de întâlnire, la care mie mi-a revenit doar rolul de facilitator! Și te încarci cu foarte multă bună dispoziție când vezi cum curiozitatea celor din sală crește pe măsură ce întrebările primesc răspunsuri. Tudor Ganea a și citit un scurt fragment din viitorul lui roman, dar, înainte de orice, a cultivat dialogul și firescul, acea trăsătură care pare abandonată definitiv de către unii confrați. I-am întrebat pe elevi dacă le-a plăcut întâlnirea și am primit un lung șir de „da”-uri, inimioare și happy face. Semn că Tudor Ganea trebuie să scoată cât de repede un nou volum, ca să-și satisfacă noii cititori. Îi mulțumesc lui Tudor pentru confirmare și pentru că mi-a deschis un nou drum atât de frumos și de elegant!